Sarbatoare

Joni

 

Cand semintele au fost semanate

Joni Eareckson Tada

 

 

Era primavara anului 1982 când am simtit că Dumnezeu dorea ca noi să vizităm frati si surori în Cristos de dincolo de, ceea ce se numea atunci, Cortina de Fier. Era în anii negri ai regimului opresiv al lui Nicolae Ceausescu, pe cand Romania era sub înclestarea strânsă a comunismului. Am întrebat Ambasada Americană dacă puteam să vizitez Bucurestiul în sigurantă. Răspunsul lor a fost simplu, “Da, dacă ne lăsati să vă escortăm.” Si asa au făcut.

 

Când am ajuns în Bucuresti, m-am simtit de parcă as fi făcut o călătorie în timp, într-un alt spatiu si într-o altă eră. Desi bulevardele largi erau lipsite de flori, iar frumoasele case in stil Baroc  erau acoperite de praf de cărbune, se putea totusi observa imaginile palide ale zilelor de grandoare. Eram impresionată. Aceasta era Europa centrala, asa cum mi-am imaginat-o, atât de frumoasă si plină de istorie.

 

Cu  ajutorul Ambasadei Americane am reusit să am o întâlnire cu oficiali ai guvernului de la Bucuresti.  Am întrebat despre starea  persoanelor cu dizabilităti din Romania. Dar răspunsul standard pe care îl primeam, fie din  partea Departamentului Muncii, sau al Sănătătii si Serviciilor Umane, era acelasi: “Romania nu are persoane cu dizabilităti!” Chiar si asa numitele centre de reabilitare pe care le-am vizitat erau populate de doar câtiva oameni care foloseau cărucioare cu rotile, majoritatea dintre ei fiind persoane accidentate, rudenii ale oficialilor guvernanli.

 

Prin cunoscuti credinciosi, si prin editorul european al cărtii Joni, am putut vorbi în câteva biserici din Bucuresti si din împrejurimi. De fapt, pentru că stiam că suntem sub supravegherea oficialilor comunisti, eu nu tineam discursuri, ci doar aduceam saluturi. Uneori însă aceste saluturi tineau 30 sau 45 de minute!

 

Eu si sotul meu Ken eram înmărmuriti de multimile enorme. Oriunde  vorbeau, oamenii nu numai că umpleau sălile si balcoanele,  dar chiar stăteau umăr lângă umăr pe culoarele de acces si pe cele centrale! Mai mult decât orice, am fost profund impresionată de numărul persoanelor cu dizabilităti care veneau la întâlnirile noastre. Unii erau adusi pe pături, altii pe scaune din lemn. Unii aveau cârje făcute acasă, si multi erau purtati în spate de câte un membru al familiei din care făceau parte. Toti erau flămânzi să audă mesajul care le spunea cât de mare sprijin este harul Domnului in mijlocul dizabilitătii.

 

Am pornit spre România gândindu-mă că mesajul meu ar putea fi o binecuvântare pentru credinciosii care trăiau acolo. Dar m-am înselat. Am pornit spre România ca să primesc binecuvântări. Am fost binecuvântată peste măsură de credinta curajoasă a fratilor ucenici ai lui Hristos. Am fost binecuvântată de perseverenta si rezistenta surorilor  si fratilor credinciosi. Si am fost adânc atinsă de zâmbetele lor îndărătnice, în ciuda faptului că trăiau pe atunci în circumstante sumbre si sărăcăcioase.

 

Eu si Ken urma să ne întoarcem în România de câteva ori. Si îmi amintesc cu mare drag de întâlnirea noastră cu Iosif Mălutan, cu familia lui si cu cei apropiati lui, în Cluj Napoca. O, ce călduroasă primire mi-au oferit! Încă de atunci era clar ca Dumnezeu îi dăruia lui Iosif o viziune, un plan pentru a împărtăti persoanelor cu dizabilităti vestea buna a lui Isus, iar în timpul acelei vizite, am întâlnit multi bărbati, femei si copii care arătau aceeasi perseverentă, în ciuda dizabilitătilor pe care le aveau.

Acum Caritatea si-a extins lucrarea dincolo de limitele orasului Cluj-Napoca în spiritul viziunii lui Isus din Luca 14.

 

Pentru mai bine de două decenii, Dumnezeu a folosit Caritatea ca să împlinească vorbele lui Isus din Luca 14:13 “Luca 14:13 "Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe şchiopi, pe orbi. Si va fi ferice de tine. "Nu sunt multe locuri în Scriptura în care Isus este atât de specific cu privire la oamenii care doreste să fie invitati în Împărătia Sa, dar aici, El mentionează pe toti oamenii care ar putea fi uitati, si avertizează să nu neglijăm  să-I invităm pe cei cu dizabilităti. Acest spirit al includerii este reflectat în toate actiunile Asociatiei Caritatea – mai ales în parteneriatul cu Joni and Friends prin programul Roti pentru Lume si prin Taberele Internationale pentru Familii pentru familiile cu nevoi speciale din Romania.

 

Acum, 35 de ani mai târziu, privesc înapoi spre anul 1982 si spre acele prime vizite cu uimire si mirare. Încerc să descriu americanilor cum era pe vremea aceea…dar este aproape imposibil. Când zidul Berlinului s-a prabusit în 1989, a început o nouă eră de libertate si de noi oportunităti pentru est-europeni, în special pentru români. Românii au fost întotdeauna un popor descurcăret, inventiv, privind întotdeauna înainte spre noi posibilităti si oportunităti, în special oportunităti pentru înaintarea Evangheliei lui Hristos.

 

Recent am fost în Portland, Oregon pentru a tine un discurs într-o biserică. Erau multe familii de români care frecventau acea biserică, si am fost surprinsă de faptul că multi si-au amintit că m-au întâlnit în România. Câtiva mi-au spus, “Eram în Bucuresti când ne-ai vizitat biserica!” sau “Am fost la Sala Sporturilor ca să te ascult!” Au fost si câteva lacrimi printre aceste cuvinte. M-au emotionat foarte tare!

 

 

Asadar, mă rog ca în anii care vor veni, Domnul să facă să biruiască Evanghelia printre nenumărate persoane cu dizabilităti în România. Fie ca torta să fie înmânată unei noi generatii tinere, care să aibă aceeasi vie pasiune de a sluji persoanelor cu dizabilităti în Numele lui Hristos. Si, o, cum Îi multumesc lui Dumenzeu că a folosit vizitele mele din anii 1980 ca să semene multe seminte, seminte care au crescut, au înflorit si au dat rod, un rod pe care nu mi-l imaginam cu decenii în urmă. Dumnezeu să binecuvinteze Romania. Dumnezeu să ne binecuvinteze pe noi toti să continuăm să semănăm Cuvântul Lui, căci lucrurile si mai mărete ne stau înainte!

Hits: 267