Charity

Donatii si alte activitati

      

Galerie foto

Sarbatoare

Marturie - Romeo Papp

Intalnire cu Dumnezeu pe stadionul din Marghita-Romeo Papp

M-am nascut intr-o familie de 8 copii,  mama mea fiind credincioasa, iar tatal meu alcoolic. Am avut marele har sa vad un crestin autentic in persoana mamei mele. In general, am fost un copil bun pana la perioada adolescentei.

Atunci,  m-am vazut luat deodata de val, prins in niste anturaje dubioase si cercuri de tineri de la care nu am putut sa invat nimic bun. In familia noastra certurile si scandalurile nu mai conteneau, din pricina tatalui meu, care mereu era beat. In aceasta situatie, abia asteptam sa scap din atmosfera de iad, dar nimerisem din lac in put. Nu am cautat  locul potrivit si nu am gasit pacea si linistea de care aveam atata nevoie!!! Cautam sa ma refugiez si sa fug de realitatea din casa noastra, dar parca tot mai mare era bezna si negura in care ma afundam,

Pe la 16-17 ani aveam sa experimentez miracolul schimbarii. Pacea profunda a sufletului, schimbarea vietii, gasirea scopului existential, directia corecta si morala sanatoasa aveam sa le experimentez in 1991-1992, cand cu ocazia marii treziri spirituale de dupa bezna comunismului, din pura curiozitate, zic eu, am decis sa merg si sa vad ce se intampla pe stadionul din Marghita. Am auzit  de la mama si am vazut afise peste tot prin oras, cum se obisnuia la vremea aceea: Mare Evanghelizare la Stadion cu D-na Joni Eareckson Tada, Luis Pallau si cantareti fratii Groza din SUA. Nu aveam sa stiu ca pe acel stadion voi vedea o femeie imobilizata intr-un scaun cu rotile, care imi va vorbi despre speranta, credinta, perseverenta, lucru care m-a emotionat profund!!! Fusesem atins de Domnul!!  In consecinta, am iesit primul pe stadion la chemarea facuta si dupa mine puhoi de oameni.  Atunci, pe acel stadion, s-a schimbat gustul tigarii,  pasiunile tineretii care erau slavite si ridicate la rang de virtute se transformasera in praf si cenusa.  Si toate acestea fara centre de dezintoxicare, fara mers la psihologi: la clipeala ochilor !!


 Acea frumoasa si dumnezeiasca experienta avea sa ma ajute enorm, dupa ce si eu la varsta de 35 de ani am ajuns intr-un carucior cu rotile. Exista viata dincolo de handicap si neputinta !!!

 

Read more: Marturie - Romeo Papp

Marturie Daniel Bodog


Pe la sfârşitul anilor `70, am primit de la o cunoştinţă cartea Joni. Auzisem câte ceva despre autoarea cărţii. După ce am citit-o, am rămas foarte plăcut impresionat de sinceritatea si de modul în care autoarea prezintă parcursul vieţii ei ca persoană cu dizabilitate, cu toate “văile” şi “prăpăstiile” ei dar şi cu toate “înălţimile” pe care Dumnezeu a ridicat-o, chiar dacă este într-un scaun cu rotile.

Câţiva ani mai târziu, auzind ca Joni va vizita Romania, am ţinut să particip la întâlnirea aceea. Sala în care a avut loc evenimentul, a fost arhiplină. Este adevarat ca nu am prea văzut persoane în cărucioare si nici personae care să se deplaseze în cârji nu au fost prea multe, deşi întâlnirea viza, în mod special, tocmai asemenea persoane, împreună cu persoanele care ar fi trebuit să le însoţească. Ţinând însă cont de regimul politic din vremea aceea, de faptul că Joni este o persoană creştină şi că perspectiva ei asupra dizabilităţii este una biblică,  dar mai ales faptul că sala a fost atat de plină, (se pare că au fost mulţi oameni ai securităţii impreună cu familiile lor, care trebuiau să ocupe cât mai multe locuri din sală) explică absenţa persoanelor în scaune cu rotile şi ale celor care se deplasează în cârji. Cu toate acestea, întâlnirea a fost una frumoasă şi, cu siguranţă şi benefică. După ce a relatat, în linii mari, povestea vieţii ei, la sfârşitul întâlnirii a prezentat şi cateva tablouri pictate de ea. Toate au trecut ca “pâinea caldă”. Regret şi acum că nu am reuşit să “pun mâna” şi eu pe un exemplar.

Ceva mai târziu, mai exact pe 29 Ianuarie 1983, am cerut prietenia celei care avea să-mi devină soţie. A doua zi după ce i-am cerut prietenia, am cerut-o in casatorie si am întrebat-o dacă ar vrea să devină mama copiilor noştri. Viorica, l-a “informat” pe tata socru despre intenţia noastră de a ne căsători. Cu câteva luni de zile mai  devreme,  Viorica i-a dat cartea lui Joni ca s-o citească şi înainte ca să intre în subiectul discuţiei, l-a întrebat câte ceva din carte.

 

Read more: Marturie Daniel Bodog

Marturie - Ioana Abrudan


Ma numesc Ioana  Abrudan si provin din familie de ortodocsi, dar nu-l cunosteam cu adevarat pe Dumnezeu, dar pentru ca Tatal avea un plan deosebit cu viata mea, la varsta de 19 ani aduce in calea mea un fiu ratacit dintr-o familie de crestini penticostali, un om deosebit: Petrica Abrudan.

Domnul ne-a unit vietile si in bunatatea Lui ne-a daruit 2 copii: Octavian si Daniel. Cel care ne poarta de grija ne-a dat si apartament si tot ce aveam nevoie; nu ne lipsea nimic. In acele momente nu realizam cat de mult ne lipsea adevaratul Dumnezeu. Mergand in vizita la parintii sotului meu, ei fiind credinciosi, ne indemnau de fiecare data sa ne pocaim. Dar eu ma impotriveam mereu. Domnul a avut rabdare cu noi 21 ani. In 1982 fiind in vizita la parintii sotului, am avut parte de aceeasi invitatie: “ Copiii mei, ar fi bine sa va pocaiti!”, dar eu foarte furioasa i-am raspuns : “Tata socrule, daca mai pomenesti vreodata de pocainta, picioarele mele nu vor mai calca in curtea ta niciodata.” Insa  Domnul in bunatatea Lui a mai lasat un an de indurare in care a asteptat sa ne decidem si sa pasim pe calea Domnului. In 1983 ajungand mai tarziu in gara, ma grabeam sa urc in tren, dar fiindca acesta se afla deja  in miscare, am  cazut pe linie si rotile mi-au taiat ambele picioare. Asa se face ca  in curtea socrului, picioarele mele nu au mai calcat. Dupa perioada de spitalizare  si vindecarea bonturilor am obtinut o proteza si doar protezele au mai calcat in curtea socrului dupa cum gura mea a rostit.

 

Dar la pocaita nu m-am gandit. Si din nou Domnul a mai avut rabdare cu noi pentru inca zece ani. In 1993 cu iubire ingaduie ca sotul meu Petrica sa paralizeze pe partea dreapta. In acest moment trebuie sa fiu eu ajutor pentru Petrica, chiar daca sunt in carucior. Insa nici in acest moment nu realizez marea mea nevoie de Dumnezeu si El mai asteapta inca un an. In 1994 sunt diagnostitcata cu cancer mamar in ultima faza.

Read more: Marturie - Ioana Abrudan

Linkuri Sociale

Adresele Caritatii

Adresa Postala
Mircea Eliade,nr 22,400364,

Cluj-Napoca,Cluj,Romania

Adresa fizica
Nichita Stanescu Street,no3,Cluj-Napoca,Cluj,Romania

Telefon & Fax

Informatii generale :+40 264 438050
Birou:+40 264 438050
Fax: +40 264 438050